Hepatita C este o boală care progresează lent şi duce, în multe cazuri, la afectarea severă a ficatului. În formă cronică, această afecţiune poate evolua spre ciroză hepatică, insuficienţă hepatică şi cancer hepatic.
Hepatita C este o afecţiune inflamatorie şi asimptomatică a ficatului, produsă de virusul hepatic C, care are ca efect distrugerea ţesutului hepatic. Înainte de descoperirea virusului hepatitei C în 1991, această afecţiune era numită hepatita non-A, non-B sau hepatita post-transfuzională.
Hepatita C se manifestă după 20-30 de ani de la infectare. O evoluţie mai rapidă poate apărea când boala este contactată la vârste mai înaintate. Studiile efectuate arată că aproximativ 20% din bolnavii de hepatită cronică fac mai târziu ciroză. Dintre aceştia, la 25% boala progresează spre insuficienţă hepatică, chiar dacă aceasta se întâmplă după 30-40 de ani. Insuficienţa hepatică datorată cirozei este cea mai frecventă indicaţie pentru transplantul hepatic. Cel mai important aspect al hepatitei C este acela că boala nu prezintă simptome, ceea ce scade dramatic şansele pentru o diagnosticare precoce.
Hepatita C este una din cele mai comune cauze de cancer hepatic în întreaga lume. Persoanele care fac cel mai frecvent cancer hepatic datorită virusului hepatic C sunt bărbaţii, consumatorii de băuturi alcoolice, persoanele cu vârste de peste 40 de ani, pacienţii cu ciroză hepatică.
Testul pentru hepatita C se face abia din anul 1991, anul identificării virusului. Începând din anul 1991, toţi donatorii de sânge şi toate produsele din sânge au fost supuse în mod obligatoriu testării pentru virusul hepatic C. Riscul de infecţie cu virusul hepatitei C în urma unei transfuzii este, la ora actuală, de unu la un milion. Potrivit specialiştilor, siguranţă absolută nu există din cauza aşanumitei „ferestre de diagnostic“ - timpul dintre infectare şi cea mai precoce dată a prezenţei virusului hepatic C în sânge.
În afară de transfuzii, hepatita C se mai poate transmite prin contact accidental al sângelui unei persoane neinfectate cu sânge infectat cu virus hepatic C. În această categorie intră tatuajele, piercing-ul, acupunctura, aparatele de bărbierit, forfecuţe, periuţe de dinţi, hemodializă. Virusul se poate transmite şi prin raporturi sexuale neprotejate, atunci când partenerii prezintă leziuni la nivelul organelor sexuale. În cazul consumatorilor de droguri injectabile, virusul se transmite prin utilizarea aceleiaşi seringi. În SUA, această cale a devenit deja cea mai frecventă cauză de noi cazuri de hepatită C. Riscul de infectare este la fel de mare atât pentru cei care consumă în mod frecvent droguri injectabile, cât şi pentru cei care încearcă fie doar şi o singură injecţie. Pe de altă parte, transmiterea de la mamă la făt se face prin intermediul schimbului de sânge, care are loc în mod constant pe parcursul sarcinii între mamă şi făt.
Diagnosticul de hepatită C se stabileşte în urma efectuării unor teste specifice. Aceste teste se efectuează numai în cazul în care analizele de rutină ale pacientului au indicat un nivel crescut de transaminaze.
Pentru identificarea stadiului evolutiv al bolii se apelează la puncţia biopsie hepatică. După stabilirea stadiului afecţiunii se fixează şi tipul specific de tratament.